Descriere
Conversația dezlânată se topește de la sine în razele soarelui. Recădem în gândurile noastre, fiecare pe șezlongul său. Nu cunosc gândurile lui. Nici măcar nu le bănuiesc. Din două motive: este o fire închisă, criptică. Nimeni nu îl poate citi pe Max. Nimeni nu bănuiește ce poate gândi acest creier în spatele chipului său zâmbitor de băiat frumos, pe care, însă, niște ochi prea vii și scrutători neliniștesc și avertizează interlocutorul. Al doilea motiv este egoismul meu care mă face incapabilă să fiu interesată în orice ar gândi oricine altcineva.
Nu cunosc gândurile lui, dar le cunosc bine pe ale mele. Recad în ele ca pe un pat de ierburi în care mă afund cu toată greutatea ființei. Dilemele mele sunt multiple și mărunte. Ca și frustrările mele. Așa cum sunt, însă, reușesc să-mi întrețină o perpetuă stare de nemulțumire. Mereu par să vreau ceva, altceva în plus sau poate în minus față de ceea ce am sau pot atinge, pentru a fi fericită.
De cele mai multe ori nu știu ce este acel ceva lipsă, știu doar că nu sunt fericită, așa că presupun că CEVA lipsește. Puterea mea de analiză pare a fi îndeajuns de ridicată, încât să-mi dau seama că NU sunt o raritate în acest comportament, ba dimpotrivă chiar; îmi dau seama că ceva este defect în mine sau că trebuie să fie ceva legat de mine anume, ceea ce determină incapacitatea mea de a găsi soluții la starea mea de nemulțumire perpetuă.
Mă preocupă constanta mea nemulțumire de peste 30 de ani, poate chiar 40 de ani, de când am început să conștientizez starea și să-i caut explicații. În toți acești ani nu am reușit să găsesc decât paleative temporare, care, însă, mi-au permis să merg înainte în viață. Până acum.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.